Acesta este pasul firesc ce urmează diagnozei financiare. Precede etapa de implementare și monitorizare - următorii pași necesari pentru dezvoltarea sustenabilă a companiei. Odată adusă claritate asupra stării financiare a afacerii, este esențial să luați deciziile care se impun și să implementați măsurile de optimizare. Cu ajutorul acestor instrumente personalizate, puteți ajusta activitatea companiei în timp real (și util), astfel încât afacerea să se mențină pe direcția strategică stabilită. În acest mod, vă asigurați că sunt integrate soluțiile recomandate și că performanța afacerii se îmbunătățește.

Dacă sunteți în punctul în care:

  • Doriți să treceți de la managementul bazat mai mult pe fler la un stil de management profesionist, cu accent pe cifre

  • Doriți să aveți mai mult control asupra performanței afacerii, trecând de la constatarea situației din trecut și prezent la anticiparea evoluției viitoare (pe linii de business, categorii de venituri și cheltuieli, intrări și ieșiri de numerar, etc.);

  • Vă propuneți să urmăriți și să monitorizați împreună cu echipa de management indicatori de performanță clari, măsurabili, prin care să asigurați implementarea strategiei companiei;

  • Vă confruntați cu dificultăți de profitabilitate și/sau lichiditate;

atunci Bugetul de Venituri și Cheltuieli (B.V.C.) și CASH-FLOW-ul sunt instrumentele de care aveți nevoie pentru a controla nu doar Profitul și Numerarul, ci și modul în care performează afacerea și se menține pe direcțiile stabilite.

Concret, acest serviciu presupune:

  • Crearea unui format (template) personalizat pentru Bugetul de Venituri și Cheltuieli (B.V.C.) și validarea acestuia cu managementul companiei;

  • Crearea unui format (template) personalizat pentru instrumentul de CASH-FLOW și validarea acestuia cu managementul companiei;

  • Completarea realizărilor din ultimul an, în instrumentele personalizate de B.V.C. și CASH-FLOW;

  • Completarea previziunilor pentru perioada următoare, în instrumentele personalizate de B.V.C. și CASH-FLOW - conform strategiei de dezvoltare a companiei.

Cum fac aceste lucruri:

  • Creez instrumente personalizate conform structurii de venituri și cheltuieli a fiecărei companii (sau grup de companii). Formatul este validat cu antreprenorul/managerul companiei și cu responsabilul desemnat pentru a-l completa.

  • Previziunile sunt corelate cu obiectivele strategice ale companiei, fiind fundamentate pe baza informațiilor primite de la antreprenorul/managerul companiei.

  • Livrez instrumentele de B.V.C. și CASH-FLOW în formate personalizate, gata completate. Acestea pot fi folosite de echipa de management pe termen lung, în monitorizarea și dezvoltarea afacerii.

Cu ajutorul acestor instrumente, realitatea financiară a afacerii devine mai clară, iar atingerea obiectivelor mai ușor de realizat. Atât timp cât cunoașteți punctul în care vă aflați și îl puteți compara cu cel în care doriți să ajungeți, drumul de urmat devine limpede. Devierile pot fi corectate în timp real, cu impact negativ minim. Intuiția dumneavoastră ca antreprenor devine și mai valoroasă, atunci când este susținută de indicatorii potriviți.